Ce este psihoterapia?

Psihoterapia este intervenţia psihologică realizată ştiinţific (prin intermediul unor tehnici clare și specifice fiecărei formări terapeutice în parte) şi în spirit umanist în scopul promovării sănătăţii, optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale, în scopul modificării factorilor psihologici implicaţi în tulburările psihice, psihosomatice şi în tulburările somatice şi deasemenea în situaţii de risc.

Psihoterapie adulți


Cu toții avem momente în viață când ne confruntăm cu emoții puternice cărora simțim ca nu le mai putem face față. Poate că este vorba de o situație stresantă care durează de foarte mult timp și s-a acutizat, poate că trec printr-o depresie, poate că m-am confruntat cu situații anxiogene sau sunt o persoană anxioasă și ca urmare a contextelor de viață am trăit un atac de panică, poate că am o stimă de sine scăzută și nu am încredere în mine aproape niciodată, mi-e teamă să vorbesc în fața unui grup sau am diverse frici puternice care mă paralizează sau poate că pur și simplu nu mă mai recunosc, simt un gol interior și viața mea și-a schimbat sensul. E posibil să fii fost dezamăgită puternic de cei apropiați sau poate chiar înșelată de partenerul de viață și să simt nevoia de a mă retrage departe de ceilalți, de a mă izola. Indiferent cum, psihoterapia este una dintre cele mai bune modalități pentru a face față și a depăși aceste situații. Nu ezitați să sunați pentru a vă vindeca sufletul și a vă întoarce să fiți persoana care vreți să fiți. 

Psihoterapie de cuplu


"Până la adânci bătrâneți" sunt cuvintele cu care plecăm alături de celălalt în viață, crezând În frumoasa poveste și încercând cu toată ființa noastră ca lucrurile să se întâmple așa cum le-am imaginat.
Realitatea vieții însă, ne poate duce pe drumuri anevoioase și-ncet încet apare îndoiala, nesiguranța și omul de lângă noi se transformă într-un străin. Și dacă "împreună la bine și la greu", atunci, demult vă spunea ceva, acum este momentul să-i dați intr-adevăr o semnificație. Găsiți curajul să razbateți împreuna chiar și în momentele cele mai grele ale poveștii voastre, chiar dacă asta înseamnă să cereți ajutorul!

Psihoterapie adolescenți


Adolescența este perioada marilor descoperiri, descoperiri în ceea ce privește lumea noastră internă dar și lumea din afara noastră, societatea. Corpul se dezvoltă, gândirea abstractă apare și în felul acesta apar și o serie de conflicte interioare, iar adolescentul caută și explorează noi modalități de a face față acestei experiențe noi. De multe ori se întâmplă să nu reușească, să simtă că este neînțeles, că nu este suficient de bun și astfel să apară nesiguranța, că nu se poate adapta, că nu are încredere în el și în ceilalți. Comportamentele pot deveni haotice, dezorganizate și pot apărea multe conflicte cu familia, grupul de prieteni sau școala. Un părinte de adolescent trebuie să înțeleagă faptul că atunci când simte că numai are răspunsurile sau suportul potrivit pentru a-l oferi copilului, o decizie înțeleaptă este de cere ajutor de specialitate, demonstrând în felul ăsta propriului copil că-i pasă și că-i este alături.

Consiliere parentală

Niciodată nu o să fim suficient de pregătiți să fim părinți deoarece copiii sunt unici și mereu ne pun în situații inedite, provocatoare, iar noi trebuie să găsim mereu soluții. Dar nu orice fel de soluții, ci soluții specifice copilului nostru, care să se adapteze nevoilor acestuia, tipului lui de personalitate și temperament și în același timp și modului nostru de a fi. Pare complicat? Se poate! Însă în realitate nu este chiar așa de complicat, deoarece copiii reacționează în special la comportamentele, atitudinea și emoțiile noastre. Așadar este suficient să consultăm un terapeut, să obținem informațiile necesare și să le aplicăm apoi în relație cu copilul nostru și, încet-încet, o să observăm cum și copilul își schimbă comportamentul, atitudinea și emoțiile în funcție de noi. Ce părere aveți?

Psihoterapie de grup

Grupul este un factor terapeutic care a fost științific demonstrat de sute de ani. Are o putere extrem de mare asupra psihicului uman prin simplu fapt al sentimentului de apartenență. Suntem ființe sociale și-am căutat dintotdeauna să facem parte dintr-un grup pornind de la ideea de familie, comunitate, societate sau mai specific grup de prieteni, grup de colegi, grup profesional, etc. Ceea ce se întâmplă în special într-un grup de terapie este faptul că aici pot fi autentic cu emoțiile pe care le experimentez în această perioadă dificilă a vieții pe care o traversez și faptul că grupul mă conține și mă acceptă. Și mai mult, problemele pe care le simt în prezent le regăsesc într-o formă sau alta și la ceilalți care înțeleg perfect prin ceea ce trec. Există acceptare, suport, apartenență. Este altceva!